Despre Valea Prahovei

Salutare la toată lumea!

A trecut ceva timp de când nu am mai scris pe blog. Unii dintre voi probabil m-ați dat la dispăruți, iar alții nici nu mi-ați simțit absența. Ei bine, a venit și acel moment mult așteptat ce marchează sfârșitul anului: vacanța de iarnă, iar odată cu ea vine și Crăciunul însoțit de miros de brad, cozonac, colindele lui Hrușcă și pentru unii dintre noi și de cadouri. De asemenea, un nou an bate la ușile noastre și fiecare se întreabă oare cum va fi și ce oportunități și ce greutăți ne va scoate în cale. Și pentru că este vacanță, m-am gândit să scriu un mic articol despre o destinație potrivită pentru un pic de relaxare, dar și de distracție în aceste zile și anume Valea Prahovei.

 

Mulți dintre voi probabil că ați auzit această melodie, dar puțini au vazut-o în toată splendoarea ei. Personal, când vorbesc de Valea Prahovei nu ma refer doar Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal ci mă refer la tot „ansamblul” care o alcătuiește: serpentinele de pe Posada, măreția munțiilor, strălucirea crucii de pe Caraiman, cozile kilometrice de mașini în fiecare vineri și duminică, aerul tare si curat și peisajele ce caracterizează acest tronson.

Valea Prahovei este una dintre acele atracții turistice pe care o poți vizita atât vara, cât și iarna. Iar în speranța că v-am făcut câtuși de puțin curioși, am să vă înșir locurile pe care le puteți vizita.

Începem cu Sinaia. Cu toții știm că acest oraș a fost ales ca reședință regală de către regele Carol I, care a și construit castelul Peleș( evident, era reședința de vara a regelui). De asemnea, tot pe domeniul castelului Peleș, a fost construit și castelul Pelișor, din dorința aceluiaș rege Carol I, fiind un cadou pentru principii moștenitori Ferdinand și Maria. Acestea sunt doar două dintre obiectivele turistice pe care le consider „ must see” în Sinaia. Totodata, vizitându-le, veți putea afla multe lucruri interesante despre istoria României. Alte obiective turistice de interes mai sunt Mănăstirea Sinaia, casa marelui compozitor George Enescu, casa lui Nicolae Iorga, unul din marii istorici ai țării noastre, ansamblul gării, format din gara regală și gara pentru călători, unde în fiecare an pe 30 noiembrie sosește trenul regal. Nu în ultimul rând, parcul Dimitrie Ghica împreună cu cazinoul Sinaia, repezintă o altă atracție pentru turiști. Despre cazino trebuie să știți că este gazda a numeroase expoziții de artă și,  ca și Peleș și Pelișor, a fost construit tot de Carol I. A fost închis în timpul războiului balcanic, fiind reinaugurat în 1913 printr-un concert al tânărului, pe atunci, George Enescu. Tot din Sinaia se poate ajunge la cota 1400, de unde se poate lua telecabina până la cota 2000. Pe drumul către cota 1400 se poate vedea și fosta pistă de bob, care din păcate a ajuns o ruină..

Probabil unul dintre lucrurile pe care nu le știați despre Sinaia este că aici a fost și se fabrică în continuare vestitul salam de Sibiu. Acesta poartă acest nume din cauza faptului că la începuturi era exportat în Austria, iar vama era la Sibiu. De acolo și numele.

Continuăm cu următoarea locație de pe Valea Prahovei și anume: Bușteni. Acest oraș adăpostește chiar la intrare una dintre cele mai frumoase mănăstiri de pe întreaga zonă a județului Prahova. Poate sunt prea subiectiv, dar asta este părerea mea când vine vorba despre Mănăstirea Caraiman. Pentru cei care nu știu cum a apărut această mănăstire, am să vă povestesc foarte pe scurt. Reușind să scape din lagărul din Periprava ajutat de un brigadier, părintele Gherontie Puiu ajunge să se refugieze timp de 10 ani într-o grotă aflată pe platoul munțiilor Bucegi. Aici el îi promite Maicii Maria că îi va construi o mănăstire de unde să poată fi văzută crucea de pe Caraiman. În 1970, părintele se întoarce acasă unde află că mama lui adoptivă, crezându-l mort, i-a făcut mormânt și slujbe. După revoluție, părintele suferă un atac cerebral, iar in timp ce se recupera într-un spital din Sinaia, Maica Maria i s-a arătat în vis și i-a spus să își țină promisiunea, spunându-i să construiasca mănăstirea acolo unde va găsi un brad cu 6 ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede crucea de pe Caraiman. Povestea este una adevărată, iar pentru cei care nu mă cred, pot vizita mănăstirea și pot vedea și bradul cu cele 6 ramuri.

Tot în Bușteni, dincolo de calea ferată, în cartierul Zamora, se află castelul Cantacuzino construit la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino. A aparținut familiei Cantacuzino până în anul 1948, după care a trecut în proprietatea ministerului de Interne. Și, pentru că tot am vorbit în paragraful anterior despre crucea de pe Caraiman, trebuie să vă zic câteva lucruri și despre ea. Am să încep prin a vă spune că numele adevărat al acestei lucrări este Crucea Eroilor Neamului și a fost construită în memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Construcția a intrat de două ori în cartea recordurilor, unul dintre recorduri fiind acela că această cruce este cea mai înaltă din lume amplasată pe un vârf de munte, la o altitudine de 2291 m. Are o înalțime de 33m, 33 fiind un număr cu semnificație și anume anii pe care i-a avut Iisus Hristos când a fost răstignit.

De asemenea din Bușteni se poate urca cu telecabina până la Babele și Sfinx, dar se pot face și drumeții. Totodata din Poiana Țapului se poate ajunge la cascada Urlatoare, evident pe jos.

Despre Azuga și Predeal vă pot spune că sunt recunoscute pentru pârtiile foarte bune, care adună an de an sute de mii de amatori de sporturi de iarnă. De asemenea, vă mai spun și că Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România, între 1030 și 1110m.

Bineînțeles, există pârtii de schi și la Sinaia și Bușteni, iar șanșele să mai schiați chiar și în martie-început de aprilie sunt mai mari la Sinaia la cota 2000, dar după parerea mea sunt incomparabile cu pârtiile din Azuga și Predeal.

Sper ca acest articol să vă fie util în alegerea unui traseu pentru vacanță. Această zonă este minuntă și este potrivită atât excursiilor în familie, cât și celor cu prietenii.

Rămâneți cu bine, prieteni dragi!


Lasă un comentariu