Despre Senigallia, Riva del Garda și trenurile din Italia

Salutare, dragilor! Postasem acum ceva timp pe Facebook faptul că voi reveni cu un articol nou legat de vacanța din care m-am întors de curând. După cum bine știți, timp de 2 luni și jumătate am lucrat într-unul din cele mai frumoase orașe din România( favoritul meu), Brașov. Pentru că am terminat munca pe 15 septembrie, iar facultatea a început pe 3 octombrie, am profitat de ocazie și am decis să îmi iau o binemeritată vacanță, unde altundeva decât în Italia.

Mica mea escapadă italienească a durat 10 zile, suficient cât să îmi încarc bateriile pentru un nou și ultim an de facultate. Din cele 10 zile petrecute pe meleagurile italienești, 7 zile au fost în Senigallia, acasă la tatăl meu și 3 zile le-am petrecut în Riva del Garda.

Încep prin a vă povesti despre Senigallia. Este un oraș la malul mării Adriatice, care se află în provincia Ancona, regiunea Marche. Are circa 45000 de locuitori, este plin de viață pe timpul verii, situat la maxim 4 ore de mers cu mașina de Roma și Milano. Pentru cei care iubesc marea și s-au săturat de veșnica Grecie, dar totuși vor ceva ieftin și frumos, Senigallia este locul ideal pentru o vacanță plina de relaxare, de distracție și nu în ultimul rând de fete frumoase, doar vorbim despre italience, nu?! Este foarte ușor să ajungi aici. Poți lua trenul de la Bologna ( asta în cazul în care avionul ajunge la Bologna și nu la Ancona) sau poți închiria o mașină și să parcurgi cei 200km de la aeroport până la plajele cu nisip fin și fierbinte de pe malul Adriaticii. Știu o să spuneți că sunt nebun, de ce să mergi 200km în Italia, când te poți urca în avion la București și să cobori direct pe plajele din Grecia? Ei bine, motivul este unul simplu, iar dacă vei lua în considerare o vacanță în Senigallia te încurajez să închiriezi mașină. Rimini este o atracție turistică și este foarte aproape. De asemnea parcul de distracții Mirabilandia, situat in orașul Ravenna, este foarte aproape și este unul din cele mai mari parcuri de distracție din Italia. Am fost de 3 ori acolo și tot nu m-am săturat, așa că, vi-l recomand și vouă!

Dacă până acum am vorbit de mare, este timpul să vorbim și despre lacuri. Sunt convins că majoritatea dintre voi ați auzit de lacul Como și probabil mulți ați și fost acolo, dar câți dintre voi știți despre lacul Garda? Pai hai să vă spun eu câte ceva despre acesta. Este cel mai mare lac din Italia având o circumferință de 144 km, o suprafață de 370 km pătrați, iar adâncimea maxima ajunge și la 350m.

20160924_164544.jpg

Despre asta vorbesc..lac, munte, arhitectură veche, într-un cuvânt: FABULOS!!! Lacul Garda se află la jumătatea distanței dintre Veneția și Milano. La fel ca și la Como, nu există aeroport în vreunul dintre orașele aflate pe malul lacului, ci trebuie să iei fie trenul, fie autobuzul din Milano sau Bergamo ca să ajungi acolo. Sigur, mai există și soluția închirierii unei mașini și merită, crede-mă! O să vă spun însă, cum am ajuns eu și anume cu trenul. Trebuie să știți că dacă vreți să călătoriți cu trenul în Italia s-ar putea să fie mai scump decât zborul dus-întors România-Italia. Pentru trenurile de mare viteză, prețul unui bilet poate fi chiar și de 50 de euro pentru o distanță de 100km. Bineînțeles, condițiile sunt ridicate, de la restaurant, priză și scaune comfortabile, până la Wi-Fi gratuit. Excursia pe care am făcut-o în Riva del Garda este o nouă escapadă de sfârșit de săptămână, la fel cum au fost cele povestite în articolele anterioare, la Cluj și pe Transfăgărășan. De data asta, nu am fost nici singur, nici cu colegi, ci am fost împreună cu iubita mea, sora ei, iubitul ei și alți 7 prieteni minunați alături de care am râs, am glumit și ne-am simțit minunat. Timpul a fost scurt, dar de calitate. Ne-am plimbat cu vaporașul pe lac, am vizitat Malcesine, am mâncat supă de scoici, paste și pizza și evident am savurat vinurile italienești.

20160924_114902.jpg

Am avut noroc de vreme frumoasă și doar lipsa costumelor de baie ne-a ținut departe de o bălăceală în lac. Sezonul începe în primăvară și se încheie la începutul lui noiembrie. La restaurante veți găsi o mulțime de ospătari români, deci comunicarea o să fie foarte ușoară.

Vă recomand să treceți lacul Garda pe lista cu destinații de vacanță pentru că merită, mai ales dacă sunteți iubitori de peisaje mirifice, dar mai ales de munte sau dacă vreți pur și simplu să fugiți de căldura verii pentru câteva zile.

Pe data viitoare!

 


Un gând despre “Despre Senigallia, Riva del Garda și trenurile din Italia

Lasă un comentariu